Liniile 24, 42, 45 şi 46 vor circula deviat la Banu Manta. Se înființează linia navetă 624.

45

În vederea executării unor lucrări de remediere a unei avarii la reţeaua de termoficare de pe Bd. Ion Mihalache, în zona Str. Monetăriei-Spitalul Filantropia, liniile 24, 42, şi 45 vor funcţiona pe traseul de bază între terminalele “Cartier Dămăroaia”, “Piaţa Presei”, respectiv “Mezeş” şi intersecţia Bd. Ion Mihalache/ Str. Dr. Felix, apoi – pe un traseu modificat în ambele sensuri – pe Str. Dr. Felix, Şos. Nicolae Titulescu, până la cap linie “Banu Manta”.

Linia 46 va funcţiona pe traseul de bază între capătul de linie “Republica”, şi intersecţia Şos. Nicolae Titulescu/ Str. Dr. Felix, apoi – pe un traseu modificat în ambele sensuri – pe Şos. Nicolae Titulescu, până la terminalul “Banu Manta”.

Pentru preluarea călătorilor din zonă, se înfiinţeazã linia navetă 624, care va funcţiona între terminalele “Banu Manta” şi “Vasile Pârvan” (cap de linie 163) pe Bd. Banu Manta, Bd. Ion Mihalache, Piaţa Victoriei, Str. Buzeşti, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Cal. Plevnei, cu întoarcere pe Str. Sf. Constantin, Str. Ionel Perlea, Str. Grigore Cobălcescu, Str. Berzei, Str. Buzeşti, bretea pasaj Victoria, Sos. Nicolae Titulescu, Bd. Banu Manta.

Autobuzele liniei navetă vor efectua opriri pe sens ,,Vasile Pârvan” pe Bd. Banu Manta, comun cu cele ale linilor 205 şi 282, în staţiile “Primăria Sector 1” şi “Bd. Ion Mihalache”, pe Bd. Ion Mihalache, comun cu liniile 205 şi 300, în staţia “Spitalul Clinic Filantropia”,  pe Str. Buzeşti în staţia de tramvaie “Piaţa Buzeşti”, pe Str. Berzei în staţia “Mircea Vulcănescu”, comun cu liniile 126, 168, 226, 368, pe Str. Ştirbei Vodă staţia “Berzei” comun cu liniile 126, 168, 226, 368, pe Cal. Plevnei, comun cu linia 163, în staţiile “Casa Studenţilor” şi “Vasile Pârvan”.

Pe sens “Banu Manta”, autobuzele liniei navetă vor opri pe Cal. Plevnei în staţia de tramvaie “Vasile Pârvan”, pe Str. Grigore Cobălcescu în staţiile de tramvaie “Cişmigiu”, “Ostaşilor”, pe Str. Berzei în staţia nou înfiinţată “Radio România”, amplasată după intersecţia cu Str. Ştirbei Vodă, apoi în staţia de tramvaie “Mircea Vulcănescu”, pe Str. Buzeşti în staţiile de tramvaie “Piaţa Buzeşti” şi “Piaţa Victoriei”, pe Şos. Nicolae Titulescu în staţia “Dr. Felix”, comun cu cele ale liniei 182.

Totodată, pe perioada lucrărilor, staţiile “Muzeul Ţăranului Român” (sens “Clăbucet”)  şi “Spitalul Clinic Filantropia” (sens Piaţa Victoriei) se vor reamplasa provizoriu  cu circa 100 m spre Piaţa Victoriei.

Abonamentele eliberate pentru liniile de tramvai afectate vor fi valabile până la expirare pe linia navetă nou-înfiinţată.

Sursa: RATB

3 thoughts on “Liniile 24, 42, 45 şi 46 vor circula deviat la Banu Manta. Se înființează linia navetă 624.

  1. Pe Bulevardul Ion Mihalache când are de gând PMB a moderniza cele 11 peroane de tramvai cu bănci și cu copertine și cu balustrade de protecție????

  2. Urmariti forumul nostru si veti fi la curent cu ultimele noutati din domeniul infrastructurii si al transportului in comun din Bucuresti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *