Programul RATB in noaptea de Revelion 2015-2016

În noaptea de Anul Nou, vor funcţiona pe întreg parcursul nopţii traseele care converg spre zona centrală (N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119, N121), precum şi liniile de tramvai 1 şi 41. Intervalul de succedare va fi de 30 de minute pentru tramvaie şi de 40 de minute pentru autobuze.

Linia 1 de tramvai va circula pe inelul central al oraşului, pe traseul Str. Şura Mare, Sos. Giurgiului, Piaţa Eroii Revoluţiei, Calea Şerban Vodă, Bd. Gheorghe Şincai, Str. Nerva Traian, Bd. Octavian Goga, Calea Vitan, Şos. Mihai Bravu, Şos. Ştefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Şos. Nicolae Titulescu, Pasaj Basarab, Şos. Orhideelor, Bd. Vasile Milea, Bd. Timişoara, Şos. Progresului, Str. Dr. Constantin Istrate, Şos. Viilor, Şos. Olteniţei, cu revenire la Str. Şura Mare.

Tramvaiele de pe linia 41 vor asigura transportul călătorilor între staţiile Piaţa Presei Libere – Ghencea, pe traseul Bd. Expozitiei, Bd. Mărăşti, Bd. Mareşal Alexandru Averescu, Str. Turda, Pasajul Grant, Şos. Crangaşi, Str. Virtuţii, Str. Lujerului, Str. Braşov, Bd. Ghencea şi retur.

Totodată, datorită manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Revelionului 2016 în Piaţa Constituţiei, în noaptea de Anul Nou, între orele 19.00 şi 3.00, traficul rutier va fi restricţionat pe Bd. Unirii (între Bd. I.C. Brătianu şi Bulevardul Libertăţii) şi pe Bulevardul Libertăţii (între Calea 13 Septembrie şi Bd. Naţiunile
Unite).

În consecinţă, linia de autobuz 136 va circula pe traseul de bază, de la CET Vest Militari la Piaţa Arsenalului (intersecţia Cal. 13 Septembrie/Str. Izvor), apoi pe traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Izvor, Bd. Bogdan Petriceicu-Haşdeu, Splaiul Independenţei (malul drept), cu întoarcere la Podul Izvor, pe Splaiul Independenţei (malul stâng), Pod Haşdeu, Bd. B.P. Haşdeu, Str. Izvor, Calea 13 Septembrie, Şos. Panduri, apoi pe traseul de ducere.

Pe traseul modificat, autobuzele vor opri pe Splaiul Independenţei în staţiile comune cu liniile 104, 123 si 124, iar pe Strada Izvor comun cu cele ale liniei 385.

Linia de noapte N121 va funcţiona pe traseul de bază între Zeţari şi Piaţa Arsenalului (intersecţia Cal. 13 Septembrie/Str. Izvor), apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Izvor, Bd. Naţiunile Unite, Splaiul Independenţei, Piaţa Unirii. Autobuzele vor opri pe Str. Izvor în staţiile comune cu cele ale liniilor 136 şi 385.

În zilele de 1 şi 2 ianuarie 2016, RATB va funcţiona cu un parc de vehicule redus, corespunzător unei zile de duminică.

 

Sursa: LINK

 

DSC_1904

One thought on “Programul RATB in noaptea de Revelion 2015-2016

  1. Peroanele de tramvai înguste lipsite de garduri de protecție când vor dispărea de tot de pe fața Bucureștiului???Când vor deveni istorie?Noi locuitorii Bucureștiului cât mai avem de suportat coșmarul ăsta?Pe lângă că stăm îndesați în picioare pe ele mai suntem și expuși pericolelor.Luând ca exemplu peronul de pe Șoseaua Viilor de la intersecția cu Calea Șerban Vodă fiind deservit de liniile 1,7,11 și 25 populația ce așteaptă tramvaiul liniei 1 se încâlcește cu populația ce așteaptă tramvaiul liniei 11 și cu populația ce așteaptă tramvaiul liniei 7 sau 25.Presupunând că ar circula un singur pieton pe el e nevoit să meargă pe mijloc și să-și țină echilibrul clipă de clipă așa încât să nu fie agățat nici de oglinda retrovizoare a tramvaiului nici de oglinda retrovizoare a mașinii.Dacă ar circula 2 pietoni pe el și s-ar întâlni din sensuri opuse unul din ei ar fi nevoit să iasă pe șină sau pe asfalt neavând lățime suficientă la dispoziție pe respectivul peron.Dar să se-ntâlnească mase de pietoni din sensuri opuse pe el?Și-n cazul peronului menționat populația staționată de exemplu în așteptarea tramvaiului 1 blochează fluxul pietonilor ce urcă și coboară din tramvaiul 11 și fluxul pietonilor ce urcă și coboară din tramvaiul 7 sau 25 neavând unde să se dea la o parte să le facă loc.Astfel de refugii sunt pericole publice.Ar trebui să puneți cât mai mult accent pe problema asta.Când vor avea toate stațiile de tramvai peroane modernizate cu bănci,cu copertine și cu garduri de protecție????

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *